Imprimare Email

Compania ADA anunță finalizarea proiectului PLM – Adaptor. Proiectul desfășurat în parteneriat cu șase dintre cele mai prestigioase universități tehnice din țară, Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea din Oradea, Universitatea Maritimă Constanța, Universitatea din Petroșani, a avut un buget de 2,4 milioane Euro cofinanțat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Obiectivul principal al proiectului a fost creşterea aptitudinilor de muncă pentru 700 de studenţi ai universităţilor partenere aflaţi în situaţia de tranziţie de la universitate la viaţa activă, printr-o adaptare a cunoştinţelor la necesităţile mediului de afaceri, care va duce la îmbunătăţirea inserţiei acestora pe piaţa muncii în regiunile Nord-est, Sud-est, Nord-vest și Vest.

Prin activitățile specifice, studenții au avut ocazia de a-și însuși și de a simula concepte complexe de dezvoltare digitală a produselor și proceselor în cadrul întreprinderii virtuale, concepte cheie pentru înțelegerea mediului de afaceri.

De asemenea, la Bursa locurilor de muncă – eveniment în cadrul proiectului, replicat de 14 ori în principalele orașe universitare din țară, studenților li s-a asigurat dialogul deschis cu reprezentanții mediului de afaceri privat și posibilitatea de a-și începe cariera de viitori ingineri la unele dintre cele mai importante companii din țară.

Întreaga experiență creeată pentru studenți în cadrul proiectului, îi susține pe aceștia în construirea profilului ideal al noului angajat pentru corelarea pregătirii cu așteptările angajatorilor.

 


Gata de angajare